luni, 16 aprilie 2012
Christos a inviat!
Adevarat a-nviat!
Minunea unei flori. A unui paraias de munte. A fluturelui ori buburuzei. Minunea oceanului. Minunea pesterilor. Minunea pasarilor. Minunea fulgilor de nea....
Alergam si ne straduim sa gasim caile de a supravietui si a trai in lumea aceasta nebuna. Si uitam ca lumea aceasta e frumoasa, si ca Dumnezeu ne-a dat incredibil si nestiut de multe minuni. La fiecare pas.
Minunea de a avea un copil. Minunea zambetului sau. Minunea dragostei pentru copii. Minunea dragostei fenomenale pentru copilul cu dizabilitati.
Dupa ce ne-am schimbat atat de mult si am pierdut atat inocenta si puritatea, cat si vesnicia, probabil ca, in ochii lui Dumnezeu, suntem si noi ca niste copii cu dizabilitati. Doar ca dizabilitatile noastre sunt altfel. Se vad doar daca le compari cu omul dintai, lasat curat si plin de pace de Dumnezeu pe pamant.
Asa doar poti vedea dizabilitatile pe care ni le-am nascut singuri: Suntem morocanosi uneori. Suntem rautaciosi alteori. Ne doare capul. Ne dor oasele si parca nu ne putem ridica din pat. Suntem egoisti, uneori. Am uitat dragostea adevarata, curata. Ca pe tine insuti...
Avem griji. Cautam averi. Purtam ranchiuna. Invidiem. Ne certam. Ne batem. Vrem locul intai...
Probabil ca Dumnezeu ne iubeste asa cum mamele copiilor cu dizabilitati ii iubesc si vor sa-i ocroteasca mai mult decat pe ceilalti copii. Poate ca de aceea l-a si facut pe fiul sau Om, si l-a dat mortii, si l-a lasat sa fie scuipat, batjocorit. Asa cum mai sunt uneori copiii cu dizabilitati... Dintr-o dragoste mare...
Si toate pentru ca, dincolo de dizabilitate, copilul e frumos, e superb, si are un suflet bun si bland. Poate ca si Dumnezeu vede in noi, in adancul sufletului nostru, frumusete si bunatate, si ne iubeste. Dincolo de dizabilitati ce se vad si ce nu se vad...
