vineri, 16 octombrie 2015

 

Sarbatoare inedita la 14 ani de la deschiderea Centrului de Recuperare Esperando



Zi speciala pentru copiii, tinerii, adultii cu nevoi speciale, parintii acestora si personalul Asociatiei.
Astazi, 15 octombrie, se implinesc 14 ani de cand, cativa parinti ai unor copii cu nevoi speciale au decis sa isi uneasca fortele si sa deschida un centru de recuperare. Acesta a devenit Centrul de Recuperare Esperando, care avea sa ofere serviciile de care copiii lor, dar si alti copii cu nevoi speciale din oras aveau nevoie.
Am dorit sa sarbatorim aceasta zi prin momente speciale de care sa ne bucuram impreuna.
Incepand cu ora 11:00, la Centrul Social Multifunctional Rivulus Pueris, am avut placerea sa petrecem impreuna cateva ore pline de surprize.
Parintii au pregatit o sceneta prin care, doar prin mimica, au reusit sa spuna povestea unor tineri, care se casatoresc, devin parinti, iar dupa cateva luni afla ca, copilul lor are o dizabilitate. Urmeaza vizitele la doctori in incercarea de a gasi solutii si ajutor pentru copilul lor. Dupa multe incercari si cautari gasesc un loc care sa raspunda nevoilor copilului lor, acesta este Centrul de Recuperare Esperando.
Dupa aceasta sceneta care a emotionat intreaga sala, au urmat cateva momente pregatite de copiii si tineri cu nevoi speciale.
Scenata celor mici a adus in fata invitatilor povestea cantecelului „Taranul e pe camp”. Tot ei au interpretat vocal si instrumental cantecelul „Mi-o zis mama ca mi-o da” . Cu totii si-au jucat rolurile cu mare placere, ceea ce a facut ca momentul sa fie o reusita.
A urmat apoi momentul tinerilor, care au pregatit un dans pe cunoscuta melodie „Oarecare”, interpretata de Smiley.
Toti cei prezenti au ramas impresionati de momentele pregatite atat de cei mari, cat si de cei mici, dar si de parinti, acestea fiind cu adevarat emotionante si speciale.
La final a venit si tortul si cu totii au cantat „La multi ani!” bucurandu-se de faptul ca pot sarbatori impreuna.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

miercuri, 14 octombrie 2015

 

Aniversare – 14 ani de la Inaugurarea Centrului de Zi Esperando



Maine, 15 octombrie, se implinesc 14 ani de la Inaugurarea Centrului de Zi Esperando, infiintat pentru „a face viata persoanelor cu dizabilitati mai frumoasa”.
Vom marca aceasta zi importanta printr-o activitate organizata de intreaga echipa a Asociatiei, beneficiarii acesteia si parintii lor.
Incepand cu ora 11:00, la Centrul Social Multifunctional Rivulus Pueris, acestia vor petrece cateva ore presarate cu momente de suflet pentru toti cei prezenti.
In cei 14 ani de activitate sute de persoane cu nevoi speciale au trecut pragul Centrului, unde au gasit mereu specialisti dispusi sa ii ajute in problemele cu care se confrunta.
Acestia sunt atenti atat la nevoile beneficiarilor cat si la cele ale familiilor lor. De-a lungul timpului serviciile au fost dezvoltate continuu pentru a raspunde cat mai bine cerintelor.
Serviciile cuprind activitati precum: kinetoterapie, fizioterapie, electroterapie, laserterapie, termoterapie, reflexoterapie, aromaterapie, masaj, educatie informala si nonformala, terapie ocupationala si orientare profesionala, terapie cu animale, terapie prin dans. Pe langa acestea se ofera si un program de socializare si petrecere a timpului liber.
In ceea ce priveste petrecerea timpului liber, lunar, sunt organizate activitati in afara Centrului: vizite la muzee, expozitii, institutii, magazine etc.; activitati in comun cu licee, scoli, gradinite, copii din oras si judet; excursii, tabere, iesiri in oras, in parc.
De asemenea, se ofera sprijin, informatii si ajutor pentru familii, persoane cu nevoi speciale si persoane aflate in dificultate.

miercuri, 7 octombrie 2015

 

ESPERANDO A PRIMIT MESAJE SPECIALE DE ZIUA MONDIALA A PARALIZIEI CEREBRALE



Astazi, 7 octombrie, este sarbatorita  Ziua Mondiala a Paraliziei Cerebrale.
Aceasta este marcata anual in prima zi de miercuri a lunii octombrie, cand in intreaga lume, prin diferite activitati, se doreste atragerea atentiei populatiei asupra existentei acestei boli si a persoanelor care sufera de ea.
Paralizia cerebrala este o tulburare cronica de postura si de miscare provocata de leziunea sistemului nervos central. 
In general, sunt ingreunate toate activitatile de baza ale vietii de zi cu zi: realizarea igienei personale, posibilitatea de a se imbraca, alimentatia, deplasarea, comunicarea, etc.
Aceasta poate aparea in urma unei traume suferite in timpul sarcinii sau dupa nastere.
70 – 80% din beneficiarii Asociatiei Esperando, au paralizie cerebrala pentru care urmeaza luni si ani de recuperare in cadrul Centrului de Zi de Recuperare Esperando.
De aceea Asociatia Esperando a ales sa organizeze o activitate mai speciala, prin care sa se apropie de cetateni si a venit inspre acestia cu rugamintea de a scrie cate un mesaj pentru persoanele care se confrunta cu aceasta boala.
Incepand cu ora 12:00, la Centrul Comercial Maramuresul si pe B-dul Unirii, tinerii si adultii cu nevoi speciale de la Esperando au stat de vorba cu oamenii si le-au oferit fluturasi cu informatii despre paralizia cerebrala. La randul lor, trecatorii le-au lasat cate un mesaj scris, prin care le transmiteau incurajarile lor.
De la ora 13:00, acestia s-au mutat la Mall Gold Plaza, unde de asemenea au interactionat cu cetatenii primind de la acestia feed-back-uri pozitive.

Persoanele care doresc sa transmit mesaje de incurajare copiiilor, tinerilor, adultilor cu paralizie cerebrala, dar si familiilor acestora, o pot face si pe pagina de facebook a Asociatiei: Asociatia Esperando.
 
 
 

 

This page is powered by Blogger. Isn't yours?